Munţii şi părţile stâncoase atrag întreaga atenţie a călătorului; se succed peisaje minunate, o parte pitorească urmează altora, însă toate acestea sunt dominate de impresia pe care o exercită Kazan încă de la intrare. Nu există nici un om aşa de indiferent şi de nepăsător asupra căruia contemplarea acestor peisaje să nu producă cea mai profundă impresie şi care să nu fi admirat măreţia felului în care se înfăţişează natura. La stânga se înalţă o parte stâncoasă uriaşă, prin care a fost săpat un drum, menţionat deja mai sus, şi care imortalizează încă după secole numele creatorului său, Széchenyi.

După ce trecem în bazinul Orşova, la dreapta fiind Tekie şi la stânga Orşova ca loc de graniţă, ajungem la aşa-numita mare Poartă de Fier, Demikapi pentru turci. Dunărea devine aici pe ambele părţi încadrată de stânci înalte, ce sunt extremităţi ale Carpaţilor pe malul stâng şi ale Balcanilor pe malul drept; stâncile pătrund pe toată lărgimea fluviului, şi formează extrem de periculosul recif Prigrada. Nivelul Dunării faţă de mare este la începutul întinderii cataractelor la bancul Sztenka 50-76m, la Jutz, 45-79m, la Poarta de Fier 35,88m. Se poate vedea din aceste cifre coborârea mare a fluviului.

Înainte de a trece graniţa ungară, vrem să ne îndreptăm atenţia spre unul dintre neamurile acestui ţinut în care se vorbeşte multe limbi. Este vorba despre români, numiţi de obicei valahi, urmaşi ai dacilor cuceriţi de Traian, a căror capitală de odinioară era situată în colţul Transilvaniei ce avansează spre Dunăre.