Dumitru Ghiață (n. 22 septembrie 1888, Colibași, județul Mehedinți – d. 3 iulie 1972, București) a fost un pictor român specializat în piesaje și natură moartă cu flori.

Dumitru Ghiață s-a născut în data de 22 septembrie 1888. În 1908, cu ajutorul unui unchi, viitorul pictor Dumitru Ghiață ajungea în București, pentru a ocupa postul de laborant la Institutul condus de doctorul Ioan Cantacuzino. Această întâlnire a fost una norocoasă pentru Ghiață, căruia doctorul Cantacuzino i-a oferit, în afara slujbei, o cameră la subsolul clădirii Institutului. Mai mult, doctorul devenit un adevărat protector, i l-a prezentat pe tânărul laborant pictorului Artur Verona. Acesta, surprins de pasiunea pentru arta plastică a lui Ghiață, l-a îndrumat pentru o perioadă de trei ani, ajutându-l să-și dezvolte talentul nativ. În 1913-1914, tot prin intermediul lui Cantacuzino, Dumitru Ghiață a primit o bursă la Paris, unde a urmat cursurile Academiei Ranson și Academiei Delecluze. Aici s-a familiarizat cu tehnicile post-impresioniste, pe care le va asimila într-o manieră personală în lucrările sale: naturi moarte, peisaje și compoziții în culori sobre, cu influențe din arta populară.

În 1927, Dumitru Ghiață se căsătorește cu Aurelia. În același an începe construirea unei locuințe pe strada Clunet, în cartierul Cotroceni, folosind banii câștigați din vânzarea tablourilor și făcând un credit ipotecar. Casa era formată dintr-un subsol (cameră de serviciu, bucătărie, pivniță și baie), un parter (hol, două camere și bucătărie) și un etaj la care se ajungea pe o scară din lemn. La etaj era situat un imens atelier, cu peretele dinspre nord aproape în întregime din sticlă, pentru a permite o cât mai buna iluminare.

Printre oaspeții obișnuiți ai soților Ghiață s-au numărat Dimitrie Gusti, Dr. Ioan Cantacuzino, Victor Ion Popa, Mihail Ralea. În 1971, cu un an înaintea morții pictorului, soții Ghiață și-au donat colecția de artă și locuința statului român, cu condiția ca locuința să devină muzeu după moartea lor. Dumitru Ghiață a murit pe 3 iulie 1972.

Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, pictorului Dumitru Ghiață i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”.

 

În 1994, la doi ani după moartea soției pictorului, Muzeul „Dumitru și Aurelia Ghiață” a fost deschis publicului pentru câțiva ani. În 1999 a fost închis, lucrările fiind depozitate la Muzeul Național de Artă. (www.wikipedia.ro)

Dumitru Ghiaţă / La marginea târgului

Nr. Inventar

Temă

Deținător

Tip

Fotograf, artist

Sursă

Autor fișă