„La sfârşitul secolului al XVIII-lea, un sas din Sibiu, pe nume I. Kleinkauf, ce a vizitat peştera Ialomița, a pomenit o biserică aflată la intrarea ei şi câţiva pustnici. Aşa cum arată o serie de documente din 1819, pe atunci biserica, al cărei hram era „Sf. Apostoli Petru și Pavel, era ruinată şi, de aceea, preotul Gheorghe, Ion Baltac şi Ion Popescu s-au hotărât (conform unui act încheiat de ei pe 4 mai 1819) să ridice o alta, tot de lemn, ce era deja finalizată în noiembrie, când ctitorii cereau mitropolitului Ţării Româneşti să trimită un protopop care să o sfinţească, precizând că aduseseră la schit şi trei călugări. În urma unui incendiu izbucnit în noaptea de 1 spre 2 ianuarie 1904, chiliile schitului au fost distruse, fiind afectată şi biserica. De aceea, o nouă biserică (de lemn), cu hramul „Naşterea Maicii Domnului, a fost construită ceva mai jos de peşteră, la poalele muntelui Cocora, unde se mai găsea un rând de chilii ce ţineau de schit. Sfinţirea noului lăcaş, ai căror ctitori au fost, conform unei inscripţii puse în 1930, mai mulţi monahi şi credincioşi, a avut loc pe 4 septembrie 1911. În 1940 un incendiu a devastat biserica din gura peşterii, astfel încât în anii următori a fost reclădită din piatră, cu sprijinul Societăţii Sportive „Peleş, fiind sfinţită pe 28 iunie 1942, după cum îi spunea pisania. Un alt incendiu, petrecut pe 20 aprilie 1961, a distrus-o însă şi pe aceasta, iar o nouă biserică a fost construită între 1994-1996 (până atunci mănăstirea, ce a funcționat și după 1863 și în perioada comunistă, folosind-o pe cea de lemn, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului), când s-au făcut şi noi chilii”.

Biserici și mănăstiri din România, Muzeul Național de Istorie a României, 2017