Strada Kazinczy – actuala Ştefan cel Mare.

Sediul Asociaţiei Meşteşugarilor

Una dintre caracteristicile economiei sătmărene încă din perioada premodernă era existenţa numeroaselor asociaţii meşteşugăreşti care angrenau un număr mic de muncitori. Reprezentând totuşi o forţă financiară la nivel de ansamblu, evenimentele culturale sau de divertisment organizate în comun de asociaţii constituiau puncte de atracţie maximă în viaţa mondenă a oraşului. În 1912, asociaţiile de meşteşugari au iniţiat construirea unui edificiu destinat găzduirii acestor manifestări. Lucrarea a fost încredinţată arhitectului Toaso Pal, care a creat o clădire monumentală, centrată în jurul uriaşei săli de spectacole de la etaj. În perioada interbelică, aici se afla atât sediul sindicatelor muncitoreşti, cât şi cinematograful, găzduit în sala Urania a clădirii. Cinematograful a continuat să funcţioneze şi în perioada comunistă, sub denumirea de Cinematograful Popular.

Edificiul situat pe strada Ştefan cel Mare a fost construit în stil seccesion, urmând un plan structurat pe două niveluri: parter şi etaj. Imaginea faţadei principale e dominată de şirul de ferestre largi situate la cel de al doilea nivel, delimitate de coloane adosate, cu capiteluri în stil ionic. Pe frontonul triunghiular al faţadei se află inscripţionat anul construcţiei. Acoperişul registrului central al faţadei principale se termină cu două turnuleţe.

(Diana Iagăr, Sárándi Tamás, Satu Mare. Amprentele trecutului, editor Muzeul Judeţean Satu Mare, 2009)

Satu Mare. Strada Kazinczy cu Sediul Asociaţiei Meşteşugarilor

Nr. Inventar

Temă

,

Deținător

Perioadă

Tip

Material

Dimensiuni

Regiune istorică

Localitate

Autor fișă