Fondat în 1907 ca Şcoală Profesională pentru Industria Lemnului, Grupul Şcolar a funcţionat iniţial pe strada Mihai Viteazu, într-o clădire care nu mai este astăzi în picioare. Trei ani mai târziu, sediul instituţiei de învăţământ a fost transferat în clădirea actuală. În perioada interbelică, denumirea şcolii a fost schimbată de două ori: Şcoala de Arte şi Meserii, cum era cunoscută iniţial, a fost transformată în anul 1936 în Liceul Industrial de Băieţi. În perioada ulterioară, numele instituţiei şcolare este modificat de mai multe ori, însă profilul acesteia rămâne constant: industria prelucrării lemnului.

Clădirea actuală a şcolii, datând din anul 1910, păstrează aproape în totalitate elementele structurale şi de decor cu care a fost înzestrată la construirea ei, în ciuda reparaţiilor efectuate după bombardamentele anului 1944. Edificiul masiv, cu trei aripi şi patru niveluri putea funcţiona, în perioada interbelică, cu până la 400 de elevi. Faţada sobră, realizată în stil neo-clasic, este decorată cu ornamente geometrice. Pe soclul susţinut de cele patru coloane angajate care flanchează intrarea principală se află două grupuri de statuete reprezentând tineri ucenici, ţinând în mâini unelete specifice meseriei de tâmplar.

(Diana Iagăr, Sárándi Tamás, Satu Mare. Amprentele trecutului, editor Muzeul Judeţean Satu Mare, 2009)

Satu Mare. Şcoala pentru industrializarea lemnului

Nr. Inventar

Temă

Deținător

Perioadă

Tip

Material

Dimensiuni

Regiune istorică

Localitate

Autor fișă