Vechea clădire a primăriei oraşului Satu Mare, care astăzi nu mai există, a fost construită în anul 1889 în piaţa centrală a oraşului, în apropierea Palatului Episcopal. Edificiul a luat locul primului teatru din oraş, ridicat în 1848 şi scos din uz abia câteva decenii mai târziu, din cauza dimensiunilor şi a structurii necorespunzătoare. Clădirea Primăriei a stat în picioare până în anii 70, când, aflată într-o stare avansată de degadare, a fost distrusă şi înlocuită cu un parc.

Edificiul cu două niveluri, realizat în manieră clasică, urmează o planimetrie patrulateră, aripile acestuia delimitând o curte interioară. Frontoanele triunghiulare situate desupra ferestrelor de la nivelul superior conferă sobrietatea specifică stilului arhitectonic. Intrarea principală este încadrată într-un fragment masiv de zidărie, care iese în rezalit din faţada principală.

(Diana Iagăr, Sárándi Tamás, Satu Mare. Amprentele trecutului, editor Muzeul Judeţean Satu Mare, 2009)

Satu Mare. Primăria

Nr. Inventar

Temă

Deținător

Perioadă

Material

Dimensiuni

Regiune istorică

Localitate

Autor fișă