Considerată până în zilele noastre cea mai reprezentativă clădire a oraşului, Hotelul Dacia este totodată una dintre cele mai reuşite aplicaţii arhitecturale ale stilului seccesion din Transilvania şi estul Ungariei. Situat în piaţa centrală a oraşului, în locul vechii Primării demolate în 1900, hotelul a fost realizat după planurile Bálint Zoltán în anul 1902. Proiectul construcţiei, numită în prima fază Hotel Pannonia, a fost premiat la un concurs de arhitectură desfăşurat la Viena. Clădirea de mari dimensiuni adăpostea în acele vremuri camerele de hotel, un restaurant, o cafenea şi o sală de festivităţi. În prezent, în locul restaurantului funcţionează Filarmonica Dinu Lipatti, iar spaţiul cafenelei a fost ocupat de diverse unităţi comerciale.

Clădirea monumentală este structurată pe trei niveluri, cu parterul alcătuit dintr-un şir de arcade închise cu sticlă. Faţada este segmentată în registre verticale, delimitate de coloanele adosate şi terminate cu fleuroane. În registrul central şi în două dintre registrele laterale, ferestrele sunt dublate şi despărţite pe orizontală de plăci din faianţă, decorate cu motive florale. În partea superioară a faţadei, pe ultimul registru orizontal sunt montate patru medalioane conţinând stema oraşului Satu Mare, realizată tot din faianţă. Atât pe orizontală, cât şi pe verticală sunt dispuse şiruri de ornamente florale viu colorate, confecţionate din faianţă de Zsolnay. Acoperişul combinând două nuanţe de albastru se încadrează perfect în coloristica întregului edificiu.

(Diana Iagăr, Sárándi Tamás, Satu Mare. Amprentele trecutului, editor Muzeul Judeţean Satu Mare, 2009)

Satu Mare. Hotel Pannonia

Nr. Inventar

Temă

Deținător

Perioadă

Tip

Material

Dimensiuni

Regiune istorică

Localitate

Autor fișă