Mănăstirea Snagov este un important monument istoric și de artă feudală din Țara Românească, care se găsește pe insula situată în partea nordică a lacului Snagov, din apropierea localității Snagov. Mănăstirea este probabil una din ctitoriile domniei târzii a lui Mircea cel Bătrân, fiind prima dată atestată documentar în 1408. A fost refăcută de mai multe ori de alți domnitorii, printre care se pot menționa Vlad Țepeș și Mircea Ciobanu.
Mănăstirea a fost în timpul îndelungatei sale istorii active un important centru monahic dar și de cultură, întrucât domnitorul Constantin Brâncoveanu a înființat aici una din tipografiile sale de cea mai bună calitate. Printre alții, tipografia l-a avut în fruntea sa pe cărturarul Antim Ivireanul, care a tipărit, pentru prima dată cu litere mobile, primele cărți în limba română cu caractere latine. Astfel, întâia carte cu litere latine a epocii limbii române moderne a fost „Orânduiala slujbei Sfinților Constantin și Elena”. Printre altele, Mănăstirea Snagov a adăpostit valori materiale și culturale deosebite, funcționând simultan ca muzeu și bancă.
Mănăstirea a adăpostit pentru perioade îndelungate de timp unul din centrele de batere al monedei din Valahia, fiind firesc denumită popular și bănie. Deloc surprinzător, unii domnitori au folosit așezarea sa strategică nu numai ca loc de refugiu și ascunziș, dar și ca loc de temniță și supliciu. Datorită poziție sale strategice remarcabile, fiind construită pe o insulă a unui lac aflat în mijlocul unui codru imens, Codrul Vlăsiei, Mănăstirea Snagov a funcționat adeseori ca loc de refugiu și surghiun. Spre exemplu, după înăbușirea Revoluției de la 1848 din Țara Românească, capii revoluției în frunte cu Nicolae Bălcescu au găsit refugiu la Mănăstirea Snagov. Podul construit din bârne de stejar, care lega insula de țărmul lacului, a fost incendiat în timpul Revoluției din 1821, nemaifiind niciodată refăcut.
(ro.wikipedia.org)
