Nicolae Vermont (născut Isidor Grünberg, n. 10 octombrie 1886, Bacău – 14 iunie 1932, București  a fost un pictor și gravor român

S-a născut  în familia profesorului Iosif Grünberg (pseudonimul Vermont [vert mont = verde munte] este traducerea din germană a numelui Grünberg [grün Berg = verde munte] ). A studiat la Școala de arte frumoase din  București,  cu Theodor Aman, fiind primul student evreu al acestei instituții , apoi la Munchen și Paris. Ostil conformismului academic, Vermont s-a atașat mișcării de înnoire a grupului pictorilor independenți, numărându-se printre membrii fondatori ai societăților „Ileana” și „Tinerimea artistică”, în cadrul cărora a expus cu regularitate.

În pictura de peisaj, înrudit ca viziune cu Nicolae Grigorescu, Vermont a lăsat imagini din Câmpulung și din Oltenia, de un lirism pur și delicat, valorificând atât spontaneitatea și acuitatea observației, cât și virtuozitatea desenului. Atras de compoziție, a excelat în pictura de gen inspirată din viața oamenilor simpli, pe care a zugrăvit-o cu multă căldură emoțională („Emigranții”, „Coșarul”, „Bragagiul”). A fost influențat și de stilul pictorului munchenez Fritz von Uhde.

(https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Vermont)

Nicolae Vermont / „Mănăstirea Nămăieşti”

Nr. Inventar

Temă

Deținător

Perioadă

Tip

Material

Regiune istorică

Localitate

Fotograf, artist

Autor fișă