Corneliu Baba (n. 18 noiembrie 1906, Craiova – d. 28 decembrie 1997, București) a fost un pictor român, cunoscut mai ales pentru portretele sale, dar și pentru alte tipuri de tablouri și ilustrații de cărți.

Prin originalitatea, măiestria și realismul ei profund, arta lui Baba și-a câștigat o mare preţuire în țară și peste hotare.

A studiat pentru scurtă vreme (1926) la Școala Națională de Arte Frumoase din București, dar nu a obținut nici o diplomă. Prima expoziție publică a sa a avut loc în 1934, la Băile Herculane. Anul următor și-a continuat studiile cu ajutorul lui Nicolae Tonitza în Iași, primind o diplomă în Arte Frumoase în 1938 la Iași, unde a fost numit asistent al departamentului de pictură în 1939 și apoi profesor de pictură în 1946.

Puțin după debutul său oficial la Salonul de Artă din București cu o pictură numită Jucătorul de șah, a fost arestat și închis pentru scurtă vreme la închisoarea Galata din Iași. Anul următor a fost suspendat fără explicații din postul său de la facultate și mutat de la Iași, la București.

Deși a avut o relație nu prea ușoară cu autoritățile comuniste, care îl denunțau ca fiind formalist, Baba a reușit să se impună ca un ilustrator și artist. Pe distanța unui deceniu (1940-1950), într-un moment când își căuta propriul drum, artistul era confruntat cu fenomenul de înghețare a limbajului în formele neo-academice, convenționale. A avut o scurtă perioadă în care a pictat în stilul realismului socialist, oțelari și tablouri cu țărani. Baba depășește contradicția simplificatoare a acestui climat. Soluția sa se bazează pe apelul la valorile marii tradiții a picturii, numit de obicei spațiu al clasicității. Se refugiază în tablourile cu țărani și pictează foarte multe scene din timpul răscoalei din 1907. Pictorul redescoperă chipul și universul țăranului român, conferindu-le simbolul permanenței, din această epocă datează pânzele Întoarcerea de la sapă, 1943; Țărani, 1953; Odihnă la câmp, 1954; Oameni odihnindu-se. În 1955 i-a fost permisă o plecare în Rusia (pe atunci Uniunea Sovietică) și apoi a câștigat o medalie de aur la o expoziție internațională la Varșovia. În 1956, Baba a însoțit Jucătorul de șah și alte două picturi la o expoziție din Veneția, apoi a călătorit împreună cu tablourile la expoziții din Moscova, Leningrad și Praga. A desenat ilustraţii pentru romanul cu țărani al lui Mihail Sadoveanu, Mitrea Cocor.

În 1958, Baba a fost numit profesor de pictură la Institutul de Arte Frumoase “Nicolae Grigorescu“ din București și a primit titlul de Maestru Emerit al Artelor. Acum, problemele anterioare cu autoritățile comuniste par să dispară. În următoarea decadă, el și cu tablourile sale vor călători în toată lumea participând la expoziții în locuri diverse precum Cairo, Helsinki, Viena și New Delhi, culminând cu o expoziție personală avută la Bruxelles în 1964. În 1962, guvernul român îi va acorda titlul de Artistul poporului, anul următor devenind membru corespondent al Academiei Române, iar în 1964 va fi membru al Academiei de Arte Frumoase din Berlinul de Est.

Premiile și expozițiile au continuat să se acumuleze, conducându-l spre o expoziție personală la New York în 1970 și aducându-i decorația Steaua Roșie în 1971. În timp ce devenise cunoscut în România și puțin în fostul bloc comunist, nu a avut o faimă comparabilă în Vest.

În 1988, pictorul s-a rănit grav într-o căzătură în atelierul lui și a fost imobilizat mai multe luni. Cu puțin timp înainte de moartea sa,în 1997, Baba și-a publicat memoriile sale, Notele unui artist din Europa de est. A primit, postum, premiul de excelență al Fundației Culturale Române. (www.wikipedia.org)