Casa parohială de lângă Piatra Teiului. În partea din dreapta, jos, învățătorul Teoctist Galinescu.
Piatra Teiului este o klippă (bloc de rocă de mari dimensiuni, izolat) calcaroasă situată în coada cuvetei actuale a lacului de acumulare Izvorul Muntelui de pe Râul Bistriţa, declarată monument al naturii din anul 1951. Stânca, cu o înălţime de 23 m, este amplasată pe o terasă mai înaltă cu 5-7 metri faţă de nivelul Bistriţei. Este un martor de eroziune al unui recif cretacic de natură coraligenă. În compozitia rocii intră o bogată faună fosilă sarmatică.
Iniţial denumită Piatra Dracului datorită singularităţii ei, lucru ce nu putea fi explicat decât prin legende, ulterior, a căpătat denumirea actuală după ce, spre vârful ei a crescut un tei.
Potrivit legendelor, Diavolul ar fi rupt într-o noapte o bucată de stâncă de pe vârful Ceahlăului pentru a opri apele Bistriţei şi a inunda zona. În timp ce zbura cu stânca în braţe, el ar fi fost surprins de apariţia zorilor şi, temându-se de lumina soarelui, ar fi lăsat-o să cadă şi ar fi fugit să se adăpostească în întuneric.
Legenda este menţionată de Mihail Sadoveanu în romanul Baltagul (1930) într-o discuţie între Vitoria Lipan şi negustorul evreu David, acesta din urmă exprimându-şi neîncrederea în veridicitatea ei, deoarece credea că diavolul ar fi putut să se întoarcă în altă noapte pentru a împinge stânca în Bistriţa. El consideră, prin urmare, că „piatra stă aici de pe când nu erau oameni, nici diavoli. Cazată la hanul lui David din Călugăreni, Vitoria observă de la fereastră Piatra Teiului, „singuratică, cu glugă de omăt în creştet, iar negustorul evreu îşi aminteşte că lui Nechifor Lipan, ori de câte ori poposea la han şi consuma mai mult vin în compania lăutarilor, îi venea cheful să se urce pe stâncă şi să scrijelească cu securea o cruce care să alunge Diavolul, fiind oprit cu greutate de hangiu. (www.wikipedia.org)
