Una dintre cele mai vechi grădini amenajate din Bucureşti, îşi are numele de la cele două cişmele pe care domnitorul Alexandru Ipsilanti a poruncit să fie construite în această zonă. Şeful lucrărilor, Dumitru Siulgi-basa, cel care avea grijă de curgerea apelor, era numit drept “marele cişmigiu. Datorită inundaţiilor constante, în timpul domnitorului Gheorghe Bibescu (1847), s-a dispus secarea bălţii formate şi transformarea ei în grădină publică pentru aceasta fiind chemat grădinarul peisagist Wilhelm Mayer, fostul director al Grădinilor Imperiale din Viena. Noul domnitor Barbu Ştirbei (1848) hotărăşte săparea unui heleşteu iar în 1852 grădina se transformă complet, fiind împrejmuită şi aşezându-se aici “laviţe (canapele). Lucrările de amenajare a grădinii s-au încheiat iar inaugurarea oficială a avut loc în anul 1854. În Grădina Cişmigiului există un loc special, La Cetate, unde se află ruinele unei mănăstiri construite de logofătul Văcărescu în 1756, din incinta căreia pornea un tunel secret care lega Palatul Creţulescu de malul plin de ascunzişuri al Dâmboviţei.

Sursa: http://www.globexpress.ro/GlobExpress_Nr_3/20bun.pdf