A fost un azil pentru văduve întemeiat în 1751 de Bălașa Brâncoveanu (una din fiicele lui Constantin Brâncoveanu) și soțul ei, Manolache Lambrino. A funcționat inițial în chiliile mănăstirii fondate pe lângă o biserică pe care domnița Bălașa a ctitorit-o tot în 1751. La sfârșitul secolului al XIX-lea, a fost ridicată o clădire nouă pentru azil, ce a fost inaugurată în 1880. Azilul a fost închis după 1948, iar clădirea sa a fost demolată în anii ’80.