Cea mai veche mărturie despre apariția mănăstirii într-un ținut de un farmec deosebit, la margine de pădure seculară cu stejari asemeni, ne vine din însemnările călătorului pe meleagurile Țărilor Române, diaconul arab creștin Paul de Alep. Acesta pe la 1653-1658, însoțind pe Patriarhul Macarie al Antohiei, susține că un călugăr a găsit într-o scorbură a unui stejar secular icoana Maicii domnului. Mai spune că acesta aude o voce care l-a îndemnat să construiască în acel loc o biserică din acel stejar secular.

Legendele apariției și construirii așezământului monahal sunt o parte din adevăr, însă prima mențiune documentară apare la 20 aprilie 1635. O mărturie importantă scrisă este a lui Matei Basarab din 27 noiembrie 1640 la ridicarea bisericii din piatră. Acesta nota că a zidit mănăstirea de isnoavă de’ntemei, înșirând mănăstirile pe care le-a întemeiat.
Pisania bisericii de piatră, care datează din 1715, pomelnicul mănăstirii din 1804 făcut după cel din 1715, confirmă că documentul din 1640 a lui Matei Basarab este real și că biserica de zid este construită de acesta.

(www.wikipedia.org)