Babacai – Este un pinten de stanca în apropiere de localitatea cărăşeană Coronini (fostă Pescari), în ceea ce până la crearea lacului de acumulare pentru hidrocentrala Porţile de Fier I, se numea Strâmtura Pescari-Alibeg. De acesta se legau odgoanele-barieră care nu permiteau vaselor ce intrau în defileul Dunării să scape nevămuite. În jurul acestei stânci s-au ţesut mai multe legende.
Una spune că un voievod sârb şi-ar fi legat nevasta de el, spunându-i: „Babo, kaji se“, ceea ce ar însemna „Nevastă, căieşte-te“. Orgolioasă, în timp ce era scufundată în apă, aceasta, în ultima ei clipă de viaţă, ar fi ridicat degetul din apă în semn că rămâne neînduplecată. Ba mai mult, ea ar fi rugat vântul predominant în zonă, Coşava sau Gorniacul, să sufle mai tare şi să le aducă astfel aminte oamenilor că i-au făcut o mare nedreptate. De atunci, Coşava a pus mereu în dificultate, în dreptul stâncii, vasele care treceau pe-aici.
O altă legendă aduce în prim-plan un căpitan al cetăţii Coronini, care ar fi răpit o cadână din haremul paşei din Golubaţ, de pe celălalt mal al Dunării, şi ar fi fugit cu ea pe malul stâng. Numai că, în dreptul stâncii Babacai el ar fi fost prins şi scurtat de cap. La rândul său, fata a fost ţintuită de stâncă şi lăsată pradă corbilor, cu capul iubitului atârnându-i de gât.
Există şi o legendă ce pare a fi o variantă a celei anterioare şi aparţine turcilor. Potrivit acesteia, paşa de Golubaţ a trecut Dunărea pentru a-l pedepsi pe căpitanul cetăţii Coronini pentru cutezanţa de a-i fura inima tocmai favoritei paşei, o fată de o frumuseţe neasemuită. Paşa ar fi ucis toată garnizoana, ar fi dat foc cetăţii Coronini, căpitanului i-ar fi tăiat capul, iar pe „necredincioasă“ ar fi legat-o de stânca Babacai, lăsând-o să moară.

sursa: http://wikimapia.org/1936422/ro/St%C3%A2nca-Babacai-de-aici-incepe-Clisura-de-sus

Stânca Babacai

Nr. Inventar

Temă

Deținător

Perioadă

Tip

Material

Atelier

Dimensiuni

Regiune istorică

Localitate

Autor fișă