Carol al II-lea al României (n. 15 octombrie 1893, SinaiaMunteniaRomânia – d. 4 aprilie 1953, EstorilDistrictul LisabonaPortugalia) a fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Carol a fost primul născut al regelui Ferdinand I al României și al soției sale, regina Maria, dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (transformat mai târziu de Ferdinand în Principe al României). După accederea la tron a părinților săi a devenit Principele moștenitor Carol al României. S-a remarcat, în timpul Primului Război Mondial, prin dezertarea din armată și căsătoria ilegală cu Ioana Lambrino, ceea ce a avut drept urmare două renunțări la tron, neacceptate de tatăl său. După dizolvarea acestui mariaj, a făcut o lungă călătorie în jurul lumii, la capătul căreia a cunoscut-o pe principesa Elena a Greciei, cu care s-a căsătorit în martie 1921, cuplul având un copil, pe principele Mihai. Carol și-a părăsit familia și a rămas în străinătate în decembrie 1925, renunțând din nou la tron și trăind în Franța cu Elena Lupescu, sub numele de Carol Caraiman. Mihai a moștenit tronul, în urma decesului Regelui Ferdinand I, în 1927.

A.S.R. Principele Carol

Nr. Inventar

Temă

Deținător

Perioadă

Tip

Material

Atelier

Dimensiuni

Datare

Regiune istorică

Autor fișă