Piatra fundamentală a monumentului, ce a fost realizat de Wladimir Hegel, a fost pusă pe 11/23 iunie 1898, în timpul festivităților pentru marcarea împlinirii a 50 de ani de la debutul revoluției de la 1848 din Țara Românească (data de 11 iunie 1848 reprezintă ziua când domnitorul Gheorghe Bibescu a semnat „Proclamația de la Islaz, emisă de revoluționarii munteni pe 9 iunie cu scopul de a înlocui Regulamentul Organic, devenind astfel noua constituție a țării). Menit a comemora bătălia de pe Dealul Spirii din 13 septembrie 1848 (când trupele otomane sosite să reprime mișcarea revoluționară munteană i-au învins pe soldații români din regimentul 2 al batalionului II, care, ajutați de compania de pompieri a Bucureștiului, au încercat să apere capitala), monumentul este compus dintr-un personaj feminin, înaripat – interpretat în presa vremii ca simbolizând fie România, fie un înger -, care suflă într-o goarnă ținută în mâna stângă, în timp ce cu brațul drept susține un pompier rănit. La inaugurare, care a avut loc pe 16/29 septembrie 1901, au fost invitați să participe și 17 dintre pompierii ce luptaseră la 1848 aflați încă în viață. După sfințire, au avut loc o defilare prin fața statuii și un banchet dat în cinstea celor 17 veterani.
Inscripții: Luptătorilor de la 13 septembrie 1848, poporul român recunoscător, MDCCCC (pe o placă din bronz de pe fațada principală a piedestalului); În aducerea aminte a luptei susținută în acest loc de pompierii Bucureștilor, comandați de căpitanul Zăgănescu, și de Batalionul II din Reg. 2 de linie de sub comanda col. Radu Golescu, contra unei divizii de armată turcească comandată de Cherim Pașa.
În fața arsenalului, vis-a-vis de statuie, s-a ridicat o lojă pentru invitații oficiali, unde s-a făcut sfințirea apei de către mitropolitul primat și unde au luat loc toți miniștrii și oficialii. În fața acestei loji se înălța mândră statuia pompierilor, învăluită într-o pânză albă. De-o parte și de alta, două mari piramide de săbii și arme făceau un decor splendid, iar alăturea era locul celor 17 eroi de la casarma Cuza Vodă care se mai aflau încă în viață. Toți erau îmbrăcați în haine curate, purtau o eșarfă tricoloră pe care sta scris: „Eroii zilei de 13 septembrie 1848, apoi numele celui ce purta eșarfa și localitatea unde se găsește. Bătrâni, unii abia se mai puteau urni din loc fără un ajutor, erau cu figurile luminate ca de o mare bucurie. Dânșii erau obiectul de admirațiune al miilor de cetățeni care se adunaseră la orele 9 jum. la statuie.
Vălul care înfășura statuia cade și majestuoasa statuie de bronz […] se arată în toată splendoarea. Muzica reg. 24 infanterie intonează un imn ocasional, iar soldații descoperiți cântă din trâmbiți. E un moment care inspiră cel mai ideal patriotism. Publicul se descoperă, cei 17 veterani, eroi ai zilei de 13 septembrie, se descoperă și ei și își fac semnul crucii. Toate privirile se îndreaptă numai spre dânșii. Se aude din curtea arsenalului bubuind salve de tunuri. Un fotograf ia mai multe poze, între care aceea a veteranilor, așezați la umbra statuei.
„Adevărul, Anul XIV, Nr. 4361, 18 septembrie 1901
Sursă text: Monumente de for public din România. O istorie în imagini, Muzeul Național de Istorie a României, 2018
Monumentul e înscris la poziția 135 pe lista monumentelor de artă din HCM 1860A/1955. Ca urmare a construirii Casei Poporului monumentul a fost dezafectat în 1984. Mai târziu, a fost mutat la intersecția Căii 13 Septembrie cu Strada Izvor, şi a fost redezvelit în data 13 Septembrie 1990 în fața Hotelului JW Marriott, unde se găsește şi la ora actuală.
