Prin Înaltul Decret Regal nr. 3613 din 23 septembrie 1919, dat la Castelul Peleș de Regele Ferdinand I, se aproba înființarea liceelor militare din Târgu-Mureș şi Chișinău, începând cu anul 1919.  Ziua de 15 noiembrie 1919 a fost momentul de naștere a liceului militar, prin faptul că la aceasta dată a putut să aibă loc mica solemnitate de începere a cursurilor, zi memorată de zecile de promoții care vor urma şi care, sub deviza „ Non scolae sed vitae discimus ”, prin activitatea lor şi prin rezultatele pe care le vor obține vor contribui la formarea prestigiului şi faimei „cuibului de șoimi” de la Mureș. Începând cu data de 30 martie 1920, prin Înaltul Decret nr. 880, Liceul Militar din Târgu-Mureș s-a numit „Mihai Viteazul”, având ca patron spiritual pe „Sfântul Nicolae”. Era un act de venerație pentru acest domnitor, cu adevărat viteaz şi vizionar, spirit luminat al epocii sale. În plină perioada de afirmare, datorita situației politice interne în deteriorare şi izbucnirii celui de-al doilea război mondial, ca urmare a Dictatului de la Viena, în baza Ordinului nr. 12140 din 31 august 1940 al Marelui Stat Major, începând cu 1 septembrie 1940, Liceul Militar „Mihai Viteazul” este strămutat la Timișoara în tragice condiții sufletești şi materiale pentru cadre si elevi. La 1 iulie 1945, prin Decizia Ministerială nr. 808, instituția este redenumita „Liceul Internat Civil al Armatei”, pentru ca la scurt timp, prin Decizia Ministerială nr. 2675 din 1946 să primească denumirea de Liceul Armatei „Mihai Viteazul ”.

Târgu Mureş. Liceul Militar „Mihai Viteazul

Nr. Inventar

Temă

Deținător

Perioadă

Tip

Material

Atelier

Dimensiuni

Regiune istorică

Localitate

Autor fișă