Încă din secolele XV-XVI acest loc era preferat de către pustnicii care se retrăgeau de la Mănăstirea Neamţ pentru mai multă linişte. Abia în secolul al XVII-lea avea să fie cunoscut ca schit cu numele de „Slătioru” după denumirea pârâului care vine din pădure.

În anul 1790, familia banului Gosan a ctitorit aici o biserică de lemn cu hramul „Sfântul Spiridon”. Schitul Vovidenia a fost rectitorit de către Episcopul Ioanichie al Romanului pe locul vechiului schit numit „Slătiorul” sau „Spirea”, cu hramul „Sfântul Ierarh Spiridon”. Aici au trăit monahi iubitori de linişte din Mănăstirea Neamţ şi tot aici şi-a petrecut anii de ucenicie Ioanichie, înainte de a ajunge episcop, lucru întâmplat în anul 1747. Neuitând locul noviciatului său, Episcopul Ioanichie ctitoreşte aici o biserică de lemn în anul 1751, lângă alta mai veche din 1749. Lăcaşul este reînnoit, tot din lemn, între anii 1790-1799, prin contribuţia ieromonahului Isaia, egumenul Ioanichie de la Mănăstirea Bogdana şi stolnicul Atanasie Gosan, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”.

După 100 ani, în anul 1849, biserica Vovidenia a fost desfăcută şi dăruită locuitorilor din satul Lunca (comuna Vânători), în acelaşi an începând construirea actualei biserici de zid, ctitorită între 1849 şi 1853 de egumenii Daniil şi Gherasim Miron.

(https://vovidenia.mmb.ro/biserica-schitului-vovidenia)