LĂCAŞE DE CULT LA SFÂRŞITUL SEC. XIX ŞI ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX

06.09.2015
de catre Imago Romaniae

Construcţia de lăcaşe de cult ţine pasul cu ritmul trepidant al vremii. În Capitală, dar şi în oraşele mai mari, se ridică numeroase biserici, sinagogi şi moschei. Cititorii lor sunt regele, Mitropolia, urmaşi ai marilor boieri de odinioară, oameni de afaceri, profesori universitari, generali, şi nu în ultimul rând, enoriaşi inimoşi şi cu dare de mână.

Pentru Bucureşti, în această perioadă este caracteristic fenomenul de reconstrucţie din temelii a numeroase biserici dărâmate sau ruinate din zona centrală, dar şi de ridicare a altora în cartierele nou înfiinţate În paralel, diferitele comunităţi etnice şi religioase îşi zidesc propriile lăcaşe de cult, de regulă tot în centru. Reconstrucţia monumentelor de prestigiu este o preocupare constantă îndeosebi a Primăriei şi a Mitropoliei.

Un astfel de exemplu este Biserica Domniţa Bălaşa considerată de mulţi a fi cea mai frumoasă din Bucureşti. Pe malul drept al Dâmboviţei, pe locul unde înainte fusese ctitoria celei mai mici fiice a domnitorului Constantin Brâncoveanu se construieşte începând cu anul 1881 o zveltă biserică în stil neoromânesc. Planurile sunt întocmite de arhitectul Alexandru Orăscu şi revizuite ulterior de Lecomte de Nouy. Plastica deosebită a faţadelor este dată de alternanţa zonelor de cărămidă aparentă şi tencuială. Având planul în formă de cruce, biserica impresionează prin proporţiile deosebit de reuşite. Turla mare dispusă pe naos este înconjurată de alte patru de dimensiuni mai mici. Elegantul pridvor are trei arcade frontale sprijinite pe coloane din piatră de Albeşti. Ferestrele au bogate decoruri vegetale. În interior, în dreapta se află monumentul funerar al Domniţei Bălaşa realizat de sculptorul Ion Georgescu.

În capătul sudic al Podului Târgului din Afară ce ulterior va deveni Calea Moşilor se afla vechea Biserică Sfântul Gheorghe ajunsă în ruină. Pe locul acesteia, inginerul statului Dumitru Poenaru va ridica un nou locaş care purta amprenta barocului ucrainean. Frontonul neoclasic şi pilaştrii cu capiteluri neocorintice sunt singurele elemente ale unui decor ceva mai modest.

Un primar al Bucureştilor, Procopie Dumitrescu ia în anul 1901 decizia de a construi un nou aşezământ în locul vechii Biserici Sfântul Nicolae din Prund, din imediata apropiere a Dealului Mitropoliei. Banii necesari sunt oferiţi de moşierul Săbăreanu. Având dimensiunile unei catedrale, noul edificiu poartă amprenta stilului neobizantin. Accesul se realizează printr-un frumos pridvor care are deasupra lui o cruce din piatră. Faţada împărţită în două registre are în zona inferioară brâuri orizontale, iar în cea superioară ornamente din tencuială sub formă de rozete. Turlele au arce zvelte sprijinite pe coloane.

Un alt primar, C.F. Robescu se îngrijeşte de refacerea Bisericii Sfântului Mina, începând cu anul 1900. În urma lucrărilor biserica va căpăta o bogată friză geometrică şi ancadramente noi la ferestre.Arhitectul Ion Mincu întocmeşte planurile Bisericii Stavropoleos şi incintei cu lapidarium, reclădindu-le la începutul secolului XX. După moartea lui Mincu, lucrările sunt continuate de arhitectul I. Zagoritz. A rezultat un minunat monument de arhitectură care stârneşte admiraţia. Având dimensiuni mici, aşezământul se remarcă prin decoraţiile picturale şi stucaturile de pe faţade. Un brâu din piatră împarte faţada în două registre abordate diferit din punct de vedere al ornamenticii. (foto 2)

Registrul inferior are o serie de firide alungite cu arce în acoladă care se sprijină pe semicoloane de zid având capiteluri înflorite din stuc. Registrul superior prezintă o suită de medalioane circulare, adâncite în zid conţinând picturi cu chipuri de sfinţi.

Remarcabil este pridvorul cu cele patru coloane din piatră cu fusurile în torsadă şi capiteluri neocorintice. Coloanele sunt legate între ele în partea inferioară printr-o balustradă bogat sculptată, având ca motiv central lupta lui Samson cu leul. Frumoase picturi reprezentând vrejuri, frunze şi flori împodobesc pereţii exteriori. Domină culoarea roşu şi galben. Ancadramentele din piatră ale ferestrelor şi uşilor sunt sculptate cu motive florale şi vegetale.

Sub influenţa Scolii Academice Franceze, arhitectul Alexandru Săvulescu ridică la începutul secolului XX o monumentală construcţie în Piaţa Amzei care va fi cunoscută drept Biserica Amzei. Plastica deosebită a faţadelor este dată de elementele arhitecturale din piatră şi cărămidă. O serie de motive neoromâneşti, precum brâurile şi ocniţele de sub cornişă completează fericit bogatul decor. Având un plan triconc, ea are două turle impozante pe pronaos şi una pe naos. Un soclu din piatră înalt de doi metri conferă monumentului o ţinută zveltă. Intrarea principală este surmontată de un arc treflat.

Pe locul unui mai vechi lăcaş din vremea lui Matei Basarab se construieşte în perioada 1860-1882 noua Biserică Batişte cu înfăţişare neoclasică. Pridvorul are trei arcade frontale închise cu arce polilobate. Faţadele sunt împărţite în două registre inegale de un brâu din piatră sculptată. În partea superioară se află un şir de medalioane, iar în cea inferioară panouri cu arce în acoladă.

Pe Calea Griviţei, într-o zonă intens circulată, va fi reconstruită după planurile arhitectului Capitalei, P. Petricu biserica Sfinţii Voievozi. Se remarcă în mod deosebit decorul reprezentat de panourile ce împodobesc faţadele şi arcele intersectate de la baza celor trei turle.

Acelaşi arhitect întocmeşte şi planurile Bisericii Sfântului Silvestru reconstruită în perioada 1900–1907. Monumentul impresionează în mod deosebit prin cele două turle de pe pronaos ale căror tambure răsucite au ca model vestita Biserică din Curtea de Argeş. Intrarea se face printr-un pridvor cu baldachin larg şi frumos decorat.

Cu ocazia sărbătorilor prilejuite de aniversarea a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, se hotărăşte construirea Bisericii Bărbătescu Nou situată în imediata vecinătate a parcului, unde se va amenaja Expoziţia Naţională. Planurile sunt încredinţate arhitectului Ghica Budeşti, care foloseşte drept model biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iaşi. Având planul triconc, ea are faţadele împărţite în două registre. Interesant este registrul superior placat cu cărămidă roşie aparentă. Circular sunt dispuse trei rânduri de firide cu picturi de sfinţi în interior. Decorul este completat cu butoni şi discuri ornamentale din ceramică smălţuită. Turla dispusă pe pronaos are motive geometrice din cărămidă. Pictura este realizată de Costin Petrescu, apreciat în acea vreme.

În ultimii ani ai secolului al XIX–lea, în cartierele noi se ridică mai multe lăcaşe de cult. Dintre acestea, remarcăm îndeosebi bisericile Tei, Floreasca, Herăstrău, Plevnei-Malmaison, Capra, Basilescu şi Andronache.

În cartierul Câmpul Teilor din nord-estul Capitalei, apărut după parcelarea şi vânzarea moşiei Ghiculeştilor, mai mulţi angrosişti care îşi desfăceau produsele în Obor construiesc în anul 1897 o biserică cu hramul Sfânta Treime. Remarcăm aici, alături de armonia formelor, o reuşită îmbinare a elementelor neoclasice reprezentate de friza de ocniţe, cu barocul arcaturilor triple şi motivele orientale de la ferestre şi uşi.

Câţiva ani mai târziu, pe Calea Dorobanţilor, din iniţiativa familiei Gănciulescu, este construită Biserica Floreasca. Mai săracă în decoraţii exterioare, ea prezintă pe latura vestică, frumoase picturi şi o friză din mici arcaturi trilobate.

Mergând spre nord, aflăm Biserica Herăstrău zidită în anul 1887. Se remarcă planul treflat şi frumoasele tablouri decorative de pe faţada de Vest.

Pe Calea Plevnei, aproape de strada Francmasonă, se construieşte în anul 1908 Biserica Malmaison. În acest loc exista mai înainte un vechi cimitir unde fuseseră înmormântaţi 49 de pompieri căzuţi eroic în luptele din Dealul Spirii. De bunul mers al lucrărilor se preocupă mitropolitul Athanasie Mironescu, iar fondurile sunt asigurate de enoriaşi. Având planul triconc, aceasta se remarcă prin pridvorul larg, cu arcade în plin centru şi turlele cu acoperiş piramidal. Decorul faţadelor este simplu, fiind realizat prin alternanţa zonelor din cărămidă şi tencuială.

Şi în cartierul Pantelimon care se extinde mult în această perioadă, bogatul negustor de zarzavaturi Costantin Duţulescu dă banii necesari construcţiei unui locaş de cult care va fi cunoscut sub numele de Biserica Capra. De dimensiuni mai reduse ea are planul treflat şi un decor simplu.

Moşia profesorului universitar Nicolae Basilescu de la margine de oraş, este parcelată şi pe locul ei se ridică un nou cartier care va primi denumirea Bucureştii Noi. Aici, Mitropolitul Iosif Gheorghian pune piatra de temelie a Bisericii Basilescu construită în stil neoromânesc. Are faţadele decorate cu zone alternative de tencuială şi cărămidă. Alte elemente de ornament sunt reprezentate de rozetele traforate, butonii smălţuiţi şi medalioanele sculptate de pe faţade. La intrare se află două frumoase panouri ceramice reprezentându–i pe Sfântul Nicolae şi Sfânta Ecaterina patroni ai acestei biserici.

În susul râului Colentina, generalul Barbu Vlădoianu, primul primar al Bucureştiului ctitoreşte Biserica Andronache, în stil neoromânesc. Intrarea se face printr-un pridvor deschis, iar deasupra uşii se află lucrat în mozaic Sfântul Gheorghe având de o parte şi de alta pe Sfinţii Petru şi Pavel. Faţada este împărţită în două registre inegale de un brâu din cărămidă aparentă. În partea superioară, pereţii sunt ornamentaţi cu o friză de arce din cărămidă.

Cea mai numeroasă comunitate etnică din Bucureşti, cea israelită număra la sfârşitul secolului XIX zeci de mii de persoane. Pentru acestea din iniţiativa ministrului Nicolae Kreţulescu şi cu implicarea directă a regelui Carol I, care a făcut o generoasă donaţie, se construieşte Templul Coral de pe strada Sfânta Vineri. Planurile sunt făcute de arhitecţii Enderle şi Freiwald, care au drept model sinagoga mare din Viena. Monumentul cu plan dreptunghiular poartă în exterior amprenta stilului maur şi bizantin. Faţadele sunt bogat împodobite cu variate decoraţii remarcându-se rozetele şi ancadramentele ferestrelor.

Grecii din Capitală solicită Primăriei alocarea unui teren pentru a construi un nou locaş de cult. Odată cu obţinerea acestuia, lucrările vor începe în anul 1899. Locul ales, la întretăierea a două mari bulevarde: Carol I şi Ferdinand, era deosebit de potrivit pentru ridicarea unei construcţii monumentale.

Arhitectul A. Landet trasează planurile unei construcţii ce avea drept model un templu clasic grec. La intrare sunt dispuse şase coloane ionice, iar în părţile laterale câte zece. Faţadele prezintă câte un fronton cu o cruce greacă din piatră în partea superioară.

În imediata vecinătate a vechiului Bulevard al Academiei, ruşii aflaţi în Bucureşti, impulsionaţi de demersurile ambasadorului Ghiers, încep zidirea unei biserici care urma să fie aidoma celor din Kremlin. Originalitatea monumentului care are hramul Sfântului Nicolae, este dată de turlele caracteristice în formă de ceapă şi de bogata ornamentaţie reprezentată de sculpturi în piatră, frize ceramice şi mozaicuri viu colorate.

După planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu şi armenii îşi construiesc o nouă biserică pe Bulevardul Carol I, într-un cartier în care această comunitate avea numeroşi reprezentanţi. Printre donatorii de seamă aflăm familia Melnic ale cărei case erau în apropiere. În conceperea planului noului edificiu, Dimitrie Maimarolu a folosit modelul catedralei din Ecmiadzin din Armenia. Având planul unei basilici cu trei nave, biserica este decorată cu un brâu din piatră sculptată cu motive vegetale. Aceleaşi ornamente le întâlnim la cornişe şi la ancadramentele ferestrelor. Turla mare dispusă pe naos are 12 laturi cu colonete în exterior.

Pe cea mai importantă arteră a Capitalei, Bulevardul Nicolae Bălcescu se ridică în anul 1916 Biserica Italiană. Construită în stil romanic cu influenţe lombarde, ea se remarcă prin armonia formelor, cupola octogonală şi turnul lateral (campanilla) impunător.

O frumoasă biserică cu hramul Sfânta Vineri îşi construiesc şi catolicii din zona Polonă. Este adoptat stilul construcţiilor moldoveneşti din epoca lui Ştefan cel Mare. Noua ctitorie ridicată în anul 1909 are planul dreptunghiular şi o singură turlă dispusă pe naos. În partea superioară a faţadelor se află o friză de ocniţe simple cu bumbi smălţuiţi între ele.

O remarcabilă biserică catolică este Catedrala arhiepiscopală şi mitropolitană Sfântul Iosif construită între anii 1875–1884. Arhitectul vienez Friedrich Schmidt care îi trasează planurile reuşeşte să îmbine armonios în această construcţie stilul romanic cu cel gotic. Acelaşi arhitect execută proiectul impresionantului altar realizat din marmură de Carrara. (foto 3)

Vorbind de noile edificii nu trebuie să uităm că oraşul s-a dezvoltat şi remodelat totodată, dărâmându-se şi o serie de construcţii mai vechi, unele fiind chiar monumente. În această categorie intră şi o serie de biserici precum Sfântul Ioan cel Mare, Sărindar, Caimata, Stejarului şi Măgureanu.

Şi în alte oraşe mai mari din vechiul regat este urmat exemplul Bucureştilor în privinţa ridicării de noi lăcaşe de cult. La Iaşi, Catedrala Mitropolitană zidită între anii 1833-1839 a ajuns în scurt timp în ruină, după ce i-au căzut şi bolţile. A rămas abandonată până în anul 1881 când, în prezenţa regelui Carol I şi a mitropolitului Iosif Naniescu este pusă a doua piatră de temelie. Lucrarea este încredinţată arhitectului Alexandru Orăscu, iar pictura lui Gheorghe Tattarăscu. Sfinţită la 23 aprilie 1887 ea este cel mai mare locaş de cult ortodox din România. Construcţia poartă amprenta stilului baroc şi al renaşterii italiene. Biserica are planul dreptunghiular cu turle în fiecare colţ. Faţadele sunt împărţite în două registre de un brâu decorativ. În zona superioară sunt ferestre rotunde încadrate în panouri pătrate, iar în cea inferioară o suită de ferestre cu arcade. Faţada estică are un fronton neoclasic cu 6 coloane corintice. Intre turle este amplasat un basorelief. Scări monumentale duc la intrarea dispusă pe faţada vestică. Deasupra uşii este amplasat un balcon cu o boltă decorată cu mozaic. Lateral se află câte un fronton sprijinit pe 4 coloane. Între turlele vestice se află un basorelief care îl reprezintă pe Sfântul Gheorghe. (foto 4)

În Ploieşti, în această perioadă, două sunt bisericile importante cu dimensiuni de catedrală, ambele fiind proiectate de arhitectul primăriei Toma N. Socolescu.

Biserica Sfinţii Împăraţi ridicată în anul 1894 cu fonduri dăruite de Casa Regală este sfinţită în anul 1902, după ce este pictată de Toma Vintilescu. Faţadele separate în două registre se înalţă pe un soclu înalt din piatră care conferă monumentalitate edificiului. Registrul superior este ornat cu o suită de rozete dispuse pe toate laturile, iar spre cornişă cu ocniţe oarbe. Ferestrele au stâlpi în torsadă şi arce în acoladă. Turla mare se înalţă peste pronaos, alte două se află deasupra pridvorului şi ultima pe naos. Pereţii acestora prezintă pe fiecare latură retrageri succesive cu acolade în partea superioară. Pridvorul are 4 coloane duble cu capiteluri.

Biserica Sfânta Vineri ridicată în perioada 1875-1880 are planurile făcute de acelaşi arhitect. Lăcaşul este conceput mai ales pe lăţime, fapt vizibil prin tratarea deosebită a faţadelor principale, care sunt mai retrase şi dispuse pe mai multe planuri. Deşi domină stilul neoclasic, puternicele influenţe baroce se fac plenar simţite, un exemplu fiind cele două turnuri paralelipipedice aflate de o parte şi de alta a intrării. Un alt element baroc îl constituie bogata decoraţie exterioară reprezentată de rozete şi ocniţele oarbe de la cornişă. Turlele aparţin stilului tradiţional românesc cu unele influenţe ruseşti. Turla mare se află dispusă peste pronaos, iar alte două deasupra intrării. În anul 1880 Gheorghe Tattarăscu realizează aici una din cele mai reuşite picturi.

Vechea biserică Sfântul Dumitru din Craiova, ctitorie din secolul al XV-lea a lui Barbu Basarab este dărâmată în anul 1885 pentru a face loc unui nou locaş de cult. Arhitectul Lecomte de Nouy, proiectează un frumos monument având drept plan o cruce greacă înscrisă. Intrarea se face printr-un pridvor deschis aflat pe latura de vest. Deasupra pronaosului se înalţă două turle, iar peste naos una singură.

Dar cea mai vestită biserică din Craiova este Catedrala Episcopală Madona Dudu, reclădită a patra oară începând cu anul 1913.

La Constanţa, după planurile arhitectului Ion Mincu se construieşte o impozantă catedrală ortodoxă. Lucrările durează aproape unsprezece ani şi se întind pe perioada 1884-1895. Impozanta construcţie este influenţată de vechea arhitectură a Ţării Româneşti. În interior impresionează pictura monumentală realizată de D. Mirea.

Tot aici arhitectul V. Ştefănescu proiectează o moschee de mari dimensiuni al cărei minaret este înalt de 47 metri. Iniţiativa acestei lucrări şi fondurile necesare sunt asigurate de regele Carol I care face astfel un cadou de suflet comunităţii musulmane din oraş. Ridicată în anul 1910 în stil arab, moscheea are şi o serie de elemente bizantine care se împletesc cu cele româneşti.

În Piteşti, la începutul secolului XX arhitectul Toma Socolescu construieşte o frumoasă şi bine proporţionată biserică care va purta numele de Sfânta Vineri. Cu două turle pe pridvor şi o turlă mare pe pronaos, ea are pereţii decoraţi prin alternanţe de tencuială şi cărămidă. Intrarea cu arce sprijinite pe stâlpi corintici este împodobită cu o friză bogată.

Numărul mare de ctitorii din această perioadă reliefează existenţa unei societăţi dinamice cu resurse materiale substanţiale, dar şi cu o largă deschidere spre viaţa spirituală.